Gaga: five foot two! Un altfel de documentar, o altfel de Lady Gaga

Five foot two este un film documentar despre provocatoarea Lady Gaga aka Stefani Joanne Angelina Germanotta (32), în care sunt redate diverse scene din viața ei de zi cu zi,  perioada în care artista lucra la albumul Joanne,  pregătirea pentru prestația din pauza meciului Super Bowl, dar și problemele de sănătate pe care artista le îndură zilnic.

Lady Gaga s-a remarcat prin aparițiile sale controversate, începând de la outfit-uri originale și nonconformiste până la prestația sa pe scenă. Cu toții o știm pe Lady Gaga ca fiind o artistă îndrăzneață care adoptă chiar un nonconformism greu de înțeles. Nu  toată lumea percepe imaginea pe care  artista o înfățișează  ca fiind cea mai bună alegere.

Încă de la începutul carierei sale, Stephany a știut cum să creeze o atmosferă unică în cadrul prestațiilor sale. În 2010, aceasta a purtat o rochie creată din carne la decernarea premiilor Video Music Awards. So unique, but awkard at the same time, right? Un lucru specific artistei.

În documentar vedem o Gaga normală. În viața de zi cu zi, Stephany este o persoană amuzantă, drăguță și foarte modestă. Nu are o atitudine de superioritate cu persoanele din jurul său, chiar dacă la prima vedere pare o artistă arogantă.

Gaga vorbește în documentar despre albumul Joanne,  denumit după mătușa ei care a murit la vârsta de 19 ani. Sunt surprinse secvențe emoționale în care Gaga își vizitează bunica și vorbește despre Joanne. Nu credeam că Stephany este o persoană atât de emotivă. Pe cât de controversate sunt aparițiile sale în lumina reflectoarelor pe atât de simplă este atitudinea ei în viața de zi cu zi.

Viața artistei nu este foarte ușoară. Aceasta suferă de fibromialgia, o boală care produce diverse simptome , cum ar fi : durere, anxietate, depresie, tulburări de somn, dar și dureri fizice.

Pentru aceasta boală nu există vindecare ci doar tratament medicamentos pentru durere. Artista a afirmat că : ,,Atunci când simt adrenalina din muzica mea și adrenalina pe care o au fanii, uit de starea de rău!”. 

afis Lady Gaga
Lady Gaga

Întâlnim astfel de secvențe în documentar, Gaga în momente de durere, aceasta având nevoie de ajutor, menționând că nu știe ce s-ar face dacă nu ar fi în permanență cineva alături de ea.

În ceea ce privește conflictul pe care l–a avut cu Madonna, artista a menționat: ,,am admirat-o întotdeauna și încă o admir, indiferent ce părere are ea despre mine.”

Artista a confirmat că nu îi poartă pică Madonnei, doar că i-ar fi plăcut ca aceasta să îi spună direct ce are de spus: ,, dar oricât de mult aș respecta-o ca artistă, nu pot să înțeleg faptul că nu poate să mă privească în ochi și să-mi spună ca sunt simplistă sau mai știu eu ce.”

O atitudine foarte fairplay. Gaga este o artistă și un om de nota 10.  Ea își respectă foarte mult fanii și pune suflet în tot ceea ce face ca și artistă. O persoană sinceră, simplă, care oferă tot ceea ce are mai bun pentru ca fanii săi să fie mulțumiți. Nu toți artiștii acordă un asemenea respect față de oamenii care îi admiră. Un documentar excelent care scoate în evidență multe trăsături ale artistei, descoperim o altfel de Gaga!

afis Lady Gaga
Lady Gaga

Lansarea pe plan mondial a avut loc pe serviciul de streaming Netflix, la 22 septembrie 2017. 

Conversaţii cu Ted Bundy – un nou serial original Netflix

Un nou serial documentar Netflix bazat pe fapte reale

Pe baza vieţii tumultoase pe care Theodore Robert Bundy a trăit-o, Netflix a creat un nou serial documentar intitulat “Conversații cu Ted Bundy”, care relatează parcursul crimelor sale şi desluşirea acestora. Acesta a fost unul dintre cei mai mari criminali în serie din America. Începand cu anii ’70, criminalul a făcut numeroase victime în rândul femeilor tinere, frumoase şi inteligente.

Cei de la Netflix realizează un serial care creează dependenţă şi dorinţa de a afla misetrul din spatele unui om ce pare a duce o viaţă normală. Deşi cuprinde numai 4 episoade, protagonistul nu se opreşte din a te surprinde. Sunt intervievaţi mulţi oameni care au făcut parte din viaţa sa, de la prieteni până la procurori. Documentarea se bazează şi pe materialele adunate din timpul invesţigaţiilor şi proceselor din anii 1974-1978. Astfel, se pot urmări atât video-uri, poze, declaraţii cât şi interviuri cu adevăratul Ted Bundy.

Şarmul care induce în eroare

Atunci când ne imaginăm un criminal în serie, cel mai adesea avem în minte un bărbat neîngrijit, greţos, lipsit de farmec şi inteligenţă. Ted Bundy, iese din tiparul acesta prin şarmul şi gândirea ageră pe care o are. Absolvent al facultăţii de Psihologie şi student la Facultatea de Drept, Ted reuşeşte să cucerească tinere studente. După această reuşită, le agresează sexual, iar în final le ucide. În mai puţin de cinci ani, Ted a comis peste 30 de crime în 7 state. Din totalul victimelor pe care acesta a intenţionat să le omare, foarte puține au supraviețuit.

Ted Bundy- un criminal de neînţeles

Ceea ce creează confuzie în rândul poliţiştilor şi a detectivilor este modul în care acesta reuşeşte să se facă nevăzut. Greşeala care l-a dat de gol, oferind informaţii solide poliţiei despre personalitatea sa, este foarte surprinzătoare și o veți afla în episodul cu numărul 2. De asemenea, nu veți ghici niciodată persoana care l-a dat de gol și a oferit cele mai prețioase informații despre acesta.

O captură mult prea uşoară pentru un criminal

Inteligenţa lui Ted îl ajută de multe ori să iasă din mâinile poliţiei, însă nu puţine sunt dăţile în care se dă singur de gol. Atunci când este închis pentru prima dată, acesta lucrează la strategia sa pentru proces, dar şi  la modul de evadare. Deși îi reușește acest lucru, ceea ce se întâmplă ulterior cu el nu este specific unul criminal cu istoricul si profilul lui Ted, care surprinde prin acțiunile lui.

Aceste “Conversații cu Ted Bundy” ne învaţă să fim mai precauţi, atenţi şi să nu punem niciodată la îndoială capacitatea unui om. Fiecare persoană îşi poate folosi inteligenţa fie pentru a face bine, fie pentru a provoca durere. Astfel, întreaga viaţă a lui Ted Bandy pare a fi o controversă. Trece de la o extremă la alta, fiind capabil să ascundă ani la rând cadrave, dar incapabil de a nu a trage atenţia. Ted Bundy va rămâne mereu în istorie, acesta devenind un personaj incomparabil prin unicitatea caracterului şi strategiilor sale. Dacă nu ai intrat  până acum în mintea unui criminal, acest serial este ocazia ideală!

TU îmi ești motivul pentru care aș face orice

Pentru tine, aș face orice. Doar TU îmi dai motive să văd viața în culori, stelele când e înnorat și lumină când nu mai există speranță.

Sună clișeic, nu? Să recunoaștem, mulți dintre noi ne-am aflat într-o asemenea situație când Cupidon a fost mai darnic cu noi, nu doar de Valentine’s Day.

Ce ai face pentru persoana dragă de lângă tine? Orice, nu? Bineînțeles. Ai muta munți și ai face ca imposibilul să nu existe, poate, doar pentru un zâmbet.

Dar ORICE chiar ar însemna orice? Metaforic vorbind, da. Dar puși în fața unor situații mai puțin plăcute, parcă nu am putea realiza imposibilul, oricât ne-am dori. Ar suna ca și cum sentimentele s-ar bate cap în cap, că ai face orice, dar până la urmă nu chiar orice. În drumul către o relație perfectă, se vor arăta mai multe fețe întunecate care vor tulbura puțin sfera firescului și ne vor duce cumva, într-o lume în care dacă n-ar exista, ce bine ar fi.

YOU este un serial original Netflix care ne arată că pentru persoana iubită chiar se poate face orice. Poate și doar să îi vezi un zâmbet pe față dimineața.

JOE este un tânăr, manager de librărie, care e mai mult decât mulțumit de meseria pe care o face. În fiecare zi, în librăria sa calcă oameni și oameni, unii care merită mai multă atenție, iar alții care doar primesc titulatura de clienți. Într-o zi, în liniștea obișnuită care domnea de ceva timp, își face apariția o tânără cu o aură misterioasă. Guinevere Beck este tipa care îi spulberă puțin gândurile lui Joe.

Ok, de la un simplu client care trece pragul librăriei, cum se ajunge la o chimie între cei doi? Joe se pare că e mai mult decât un simplu manager de librărie. Un adevărat stalker care ajunge, în câțiva pași, să afle mult mai multe detalii decât și-ar putut imagina despre minunata Beck.

Însă, calea pe care trebuia să o urmeze să ajungă la ea se arată puțin cam tumultoasă. Nu-i nimic, Joe a făcut în așa fel încât să elimine obstacolele. Însă, aceste obstacole sunt mai mult decât niște lucruri obișnuite pe care un tânăr le poate face pentru viitoarea prietenă. Ceva la care nu te-ai fi așteptat de la un manager de librărie.

YOU este un serial care îți pune ceva semne de întrebare. Îți arată că aparențele înșală de multe ori și că încrederea trebuie câștigată în timp, în foarte mult timp. Joe e acel tip de persoană care, da, ar face și imposibilul pentru cea care îi înveselește zilele, însă merge puțin prea departe.

Iar Beck e o tânără care se află într-o linie frivolă care face diferența între o puștoaică rebelă și o femeie independentă care știe ce vrea de la viață.

YOU se joacă puțin cu imaginația și te face să îți pui multe întrebări despre ce va fi, uneori întrebări care ajung să fie cât mai personale. Pentru că are grijă să arate o realitate mai bizară a faptelor, culminând cu o iubire care parcă nu e acea iubire care se arăta veșnică.

Pentru că din TU îmi dai motive să mișc munții din loc, se va ajunge ca acel TU să fie chiar motivul pentru care drumul propriu este blocat către firesc.

Fără a intra prea mult în intriga romanului, YOU este disponibil pe Netflix și așteaptă să vezi care e legătura care se formează între Beck și Joe.

 

 

Filmele nominalizate la Oscar 2019 se văd la Grand Cinema & More

Cele mai bune opt filme ale ultimului an, intrate în cursa pentru a obține cel puțin un Oscar, vor putea fi urmărite la Grand Cinema & More, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Filmelor de Aur, în perioada 25 februarie – 1 martie, la prețuri speciale.

În cadrul Festivalului Filmelor de Aur vor putea fi urmărite: „The Favourite“ (10 nominalizări la Oscar); „A Star Is Born”, „Vice“ (ambele cu câte 8 nominalizări la Oscar); „Black Panther“ (7 nominalizări la Oscar); „BlacKkKlansman” (6 nominalizări la Oscar); „Bohemian Rhapsody” și „The green book” (ambele cu câte 5 nominalizări la Oscar), dar și Cold War (2 nominalizări la Oscar).

Bilete pentru fiecare dintre cele opt filme incluse în cadrul festivalului de la Grad Cinema & More costă 22 de lei. În plus, în acest an, iubitorii de film vor putea achiziționa și abonamentul Golden Pass, în valoare de 60 de lei, care va permite accesul la oricare trei filme din programul festivalului.

De departe cea mai așteptată producție din cadrul festivalului este „Favorita“(The Favourite), filmul care alături de „Roma“ conduce topul nominalizărilor la cea de-a 91-a ediție a premiilor Oscar 2019. Drama istorică cu accente comice pune sub lupă intrigi regale, pasiune, trădare și invidie în curtea reginei Anne la începutul secolului al XVIII-lea, în Anglia.

Lista continuă cu drama muzicală „S-a născut o stea” (A Star Is Born), debutul regizoral al lui Bradley Cooper, producție lăudată de criticii din toată lumea datorită prestației celor doi protagoniști: Cooper și Lady Gaga. În programul filmului se va regăsi și „Vicele“ (Vice), o dramă care aduce în lumina reflectoarelor bătălii politice, intrigi și putere.

„Pantera Neagră“ (Black Panther) este filmul care în acest an marchează o premieră în istoria Academiei de Film – fiind primul lungmetraj cu supereroi nominalizat la categoria „Cel mai bun film”. În cadrul festivalului vor putea fi văzute și filmele  „Green book”, și „Bohemian Rhapsody”, ambele cu câte cinci nominalizări Oscar.

Tot la un preț special vor putea fi urmărite imediat după decernarea premiilor Oscar și „Agent Provokkator” (BlacKkKlansman) și „Războiul rece” (Cold War) – propunerea Poloniei intrată în cursa pentru Oscar la categoria “Cel mai bun film străin”.

Programul complet și regulamentul Festivalului Filmelor de Aur sunt disponibile pe site-ul grandentertainment.ro.

Ratonul din fiecare – BIG BOY

MY RACCOON TWO BROTHERS AND THEIR RACCOON NAMED BIG BOY

Pe ușa lor e lipit un afiș  pe care scrie ’’No one knock on this Dammed Door I will not answer at anytime Go Away’’. Dar Matthew Salton intră și realizează un documentar ce surprinde o seară  în casa unor frați rătăciți în maldăre de amintiri, vise, dezamăgiri; nouă minute despre sinceritate, despre relația oamenilor cu animalele, despre refugiu, lucrurile pe care le strângem și cele ce rămân după ce ne întoarcem în pielea noastră.

Intrăm în casa cu pereții tapetați cu fotografii, o pisică, un televizor cu purici, un fotoliu ros, o păpușă veche, pe-un perete este fixată fotografia cu ratonul Big Boy -zâmbește- o rățușcă cu perucă, o colecție vastă de filme. Ansamblul ia forma unui muzeu al amintirilor în care cei doi frați își duc veacul, unul mai vesel, altul mai trist, vorbesc cu drag despre relația cu Big Boy, prietenul blănos care patrulează seară de seară pe lângă casă. Vorbesc deschis despre dezamăgiri, despre despărțirea de familie, despre atașamentul față de animale și visul de a pleca în America de Sud.

În muzeul amintirilor predomină liniștea, izolarea, admirația față de animale și saturația față de societate. Documentarul tratează subiecte tabu, fratele mai trist își spune oful, nu vrea să râdă nici să zâmbească, tranșează un subiect sensibil. Fratele mai vesel vorbește cu patos despre aspirația de a se refugia într-un loc sălbatic înconjurat de animale. Dacă cele 9 minute ar fi fost ,,ajustate’’ după rigorile comunității, poate documentarul ar fi arătat altfel, cei doi frați ar fi trăit într-o casă impozantă, ar fi vorbit despre viețile împlinite și făr’ de regrete pe care le duc alături de familiile fericite pe care le-au clădit, ar fi vorbit despre obiectivele bifate, despre cariere excelente și nu în ultimul rând, despre o viață socială extra-activă.  Pentru că o viață condusă de alte standarde, de aspirații personale este una irosită sub monopolul eșecului. Nu ai agonisit, nu ai fi dat și în cap pentru a urca cât mai multe trepte, nu ai avut relații satisfăcătoare, nu ai fondat o familie? A fost vina ta, ai greșit tu undeva, comunitatea nu te închide într-un țarc împrejmuit cu sârmă ghimpată, dar te privește cu milă și fără îndoială intri în categoria ,,așa nu’’.

Oamenii din documentar au avut vieți ,,normale’’, dar cândva s-a schimbat macazul, iar acum unul vorbește deschis despre căsnicia eșuată, despre soția și copiii care l-au părăsit. Ce se întâmplă după schimbarea macazului, ce rămâne după ce bifăm o gălăgie de realizări, un statut dezirabil pe baza obiectivelor din carton impuse de cei din spate, ce păstrăm după ce toate acestea se evaporă? Documentarul nu impune o viață de călugăr budist, ci o pauză, un exercițiu mental, o întrebare, ce rămâne, ce păstrăm, după ce ceilalți pleacă și ne întoarcem în ,,pielea noastră’’?

Poate în fiecare zace un raton deconectat de traseul liniar al civilizației din beton, depărtat de obiectivele impuse de societate, de treptele ierarhice, distanțat de scheletul  unui simulacru.

https://aeon.co/videos/i-think-animals-are-the-thing-not-people-two-brothers-and-the-wild-company-they-keep

Fyre- un antreprenor, un rapper și o echipă de influenceri.

Documentarul “Fyre” îți explică foarte rapid cum visul tău de a deveni o persoană influentă se poate nărui fără ca tu să poți face măcar ceva in privința asta. Billy este un antrepenor tânăr, inteligent și un om de vânzări poate de calibrul lui Leonardo DiCaprio în filmul “The Wolf of the Wall Street”. Spiritul organizatoric și entuziasmul cu care Billy a privit tot proiectul “Fyre” i-a făcut și pe ceilalți să nu se îndoiască vreodată de el sau de planurile lui indiferent de cât de mult efort ar trebui să depună.

Bahamas, Pablo Escobar, modele, influenceri, yacht, avioane private, muzică, mâncare, alcool, voie bună, distracție, #fyre. Acestea au fost cuvintele care au circulat pe rețelele de socializare pentru a face o reclama cât mai potrivită și grandioasă festivalului ce nu se va întampla niciodată. Participanților li s-a promis experiențe inedite si luxuriante. Ce au primit la schimb? Autobuze vechi, corturi care nu semanau cu vilele promise si un șantier de lucru pe o insula care nu era cea a lui Pablo Escobar.
Dar asta nu l-a intimidate pe Billy. Creierul principal al festivalului a mers mai departe cu planul măreț. Gândiți-vă că ați da o gramadă de bani pentru o experiență unică și primiți la schimb sandwich-uri cu salată și brânză când voi ați plătit pentru sushi si un Dj local în locul lui Major Lazer. Cum vă simțiți? L-ați da în judecată pe Billy si mica lui minciună? Yep. Absolut.

Asta au facut si participanții care s-au trezit in miez de noapte în mijlocul unei insule fără bagaje, loc unde să pună capul să doarmă și multă frustrare.

Dar la sfârșitul acesta nu se aștepta nimeni atunci când pe Twitter și Instagram modele de top postează poze si filmulețe de pe insulă fericite, zâmbind și petrecând, innotând în epava abandonata a lui Pablo Escobar de la fundul mării. Delirul este și mai mare când te vezi cu brățara la mână și știi că aparții unei comunități fantastice cu care abia astepți să te petreci în timp ce iți cântă artiști de top cum ar fi Blink – 182 sau Major Lazer. Netflix prezintă “Fyre” într-un mod autentic care te va încuraja ca pe viitor să dai un double-check la orice plătesti online. Pregătește-te să vezi ceva ce nu s-a întamplat.

DONBASS – Propunerea Ucrainei la Oscar, 2019

Donbass – cel mai recent lungmetraj al regizorului Sergei Loznitsa, a intrat vineri, pe 1 februarie, în programul cinematografelor din România. În următoarele zile, pelicula premiată la Cannes în 2018 va putea fi următită pe marile ecrane din București și în sălile de cinema din Arad, Bârlad, Botoșani, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Pitești, Sfântu Gheorghe și Timișoara.

Un film tragicomic produs cu participare românească, Donbass a avut parte de o premieră cu sala arhiplină la Cinema Elvire Popesco, unde cinefilii au avut parte de o surpriză din partea organizatorilor. Deși nu a putut fi prezent la eveniment, regizorul Sergei Loznitsa a salutat publicul prin intermediul unei transmisiuni live. Acesta le-a mulțumit tuturor celor prezenți în sală pentru entuziasmul cu care au primit vestea lansării filmului în România, povestinu-le pe scurt despre subiectele care l-au inspirat.

,,Am prezentat acest film în cea mai mare parte a Europei și am descoperit că oamenii  știu foarte puține lucruri despre acest război. Chiar dacă au auzit câte ceva, nu sunt conștienți de amploarea evenimentelor din estul Ucrainei.’’, le-a spus Sergei Loznitsa cinefililor prezenți la eveniment. Regizorul a mulțumit tuturor colaboratorilor din țară, subliniind faptul că după prima sa colaborare din 2010 cu directorul de imagine Oleg Mutu, care semnează și imaginea Donbass, partea românească a echipei sale s-a dezvoltat continuu.

Șapte videoclipuri postate pe YouTube de martori ai evenimentelor din estul Ucrainei l-au inspirat pe Sergei Loznitsa în realizarea scenariului Donbass. O parte dintre cele 13 capitole din film sunt reconstituiri ale situațiilor surprinse de aceste materiale video, altele fiind povești pe care cineastul le-a cules de la locuitorii din regiune. Toate ating subiecte sensibile, urmărind efectele războiului asupra diferitelor tipologii umane și ilustrând realitățile unei națiuni dezbinate. Tema principală este propaganda, filmul reprezentând un manual de combatere a Fake News în 12 lecții.

”Pentru noi, Donbass este un prilej de reflecție. Asupra contextului geo-politic, asupra modului în care se scrie istoria, chiar realitatea zilnică, asupra responsabilității individuale de a discerne, pe cât posibil, între adevăr și fals, realitate și propagandă. Donbass tratează în ultimă instanță un fenomen universal și ne-ar placea să reprezinte un real prilej de dezbatere. Credem că rolul artei este sa pună întrebări și nu să ofere neapărat răspunsuri. Răspunsurile, ca și responsabilitatea, sunt individuale, altminteri arta tinde să devină propagandă.”, subliniază Cristian Nicolescu, co-producator al filmului.

O coproducție  Germania –Ucraina – Franța – România – Olanda, Donbass este distribuit în România de Digital Cube Production Studio.

***

Ne puteți urmări și pe Facebook: https://www.facebook.com/donbassfilmul/

Partenerii care au sprijinit producția filmului: Mitteldeutsche Medienförderung (MDM), Medienboard Berlin-Brandenburg GmbH (MBB), Beauftragter der Bundesregierung für Kultur und Medien (BKM), Deutscher Filmförderfonds (DFFF), Creative Europe MEDIA Development, Eurimages, CNC France – Cinema du Monde, Dutch Film Fund, Dutch tax rebate, Ukrainian State Film Agency, Libra Internet Bank

Partenerii care au sprijinit distribuția filmului în România: Centrul National al Cinematografiei, Ambasada Ucrainei în Romania, Institutul Francez, Studiourile Avanpost Digital Cube

Parteneri media: Radio Guerrilla, Cinemagia, Dilema Veche, AaRC.ro, Revista Historia, IQads, Smark, Zile și Nopti, Revista Psychologies

Balerina, în regia lui Lukas Dhont, se lansează în cinematografe din 15 februarie

Balerina, lungmetrajul de debut al belgianului Lukas Dhont a obținut în luna ianuarie o serie de nominalizări la unele dintre cele mai importante Premii Europene: Premiile Academiei César și Premiile Magritte. Balerina va intra în cinematografe în București și în ţară începând cu 15 februarie 2019, fiind distribuit de Voodoo Films.

După debutul din mai, anul trecut, de la Festivalul de la Cannes, filmul Dhont a devenit o senzație pentru vestul Europei și un hit internațional, fiind foarte bine primit de critica de specialitate. BBC îi oferă cinci stele, considerându-l „important și plin de umanitate”, „subtil, fără întorsături de situație șocante sau discursuri mărețe și cu un protagonist blând, interpretat magistral de Victor Polster”. Aceste calități au transformat povestea Larei, născută în corp de băiat, care-și dorește cu ardoare să devină balerină, „într-un coming-of-age trans dramatic, empatic și puternic” (Indiewire) și i-au adus regizorului patru trofee importante pe croazetă: Premiul Caméra d’Or, Premiul FIPRESCI și Premiul pentru Cea mai bună interpretareUn Certain Regardși Premiul Queer Palme.

Lukas Dhont și-a inspirat povestea din cazul real al dansatoarei Nora Monsecour, iar proiectul inițiat ca  un documentar, a devenit o ficțiune, pornită din „nevoia de a spune ceva despre felul în care noi percepem genul, despre feminin și masculin; dar cel mai important, despre (…) cineva, care alege să-și asume cu adevărat destinul la vârsta de 15 ani, o căutare care pentru unii durează o viață,” afirmă regizorul.

La începutul lunii ianuarie, filmul  își începea călătoria peste ocean, către două dintre cele mai importante premii ale industriei cinematografice, fiind propus la Oscar și nominalizat la Globurile de Aur în categoria Cel mai bun film străin alături de Cold War (Pawel Pawlikowski), Capharnaüm (Nadine Labaki) și Shoplifters (Hirokazu Kore-eda).Balerina se află și printre nominalizații Academiei Franceze la Premiile Césarla categoria Cel mai bun film străin. Ceremonia de decernare a premiilor franceze va avea loc pe 22 februarie.

Filmula a dunat nu mai puțin de 9 nominalizări la Premiile Magritte prezentate de Academia André Delvaux din Belgia. Premiile sunt considerate a fi versiunea belgiană a Oscarurilor și vor fi anunțate pe 2 februarie.

Cele mai îndrăgite filme pentru copii la cea de-a 18-a ediție GrandFamily Festival

Grand Cinema & More deschide cea de-a 18-a ediție a GrandFamily Festival – o nouă invitație la film și timp petrecut alături de întreaga familie. Între 4 și 8 februarie, atunci când cei mici sunt în vacanță, în cinematograf vor rula unele dintre cele mai îndrăgite filme pentru copii, care îi vor captiva fără îndoială și pe adulți, mai ales că biletele pentru oricare dintre filmele din program au prețuri speciale.

Pe parcursul celor cinci zile de festival, la Grand Cinema & More vor rula zece dintre cele mai apreciate producții. Toate filmele din program vor fi dublate în limba română, în format 2D și 3D. Adulții pot cumpăra bilete la prețul de 16 lei, iar copiii cu vârsta sub 12 ani au acces gratuit.

Astfel, vor putea fi vizionate: Prințul fermecător (Charming), Elliot: O poveste de Crăciun (Elliot The LittlestReindeer), Hotel Transylvania 3: SummerVacation, Luis și mini-extratereștrii (Luis & The Aliens), Ploey – Inimă de viteaz (PLOEY YouNeverFlyAlone), Aventurile lui Smallfoot(Smallfoot), Omul-Păianjen: În lumea păianjenului (Spider-Man: Into The Spider-Verse), Grinch(The Grinch), Misterul ceasului din perete (The HouseWith A Clock In ItsWalls), Wheely: Voios și iute (Wheely).

Programul complet și regulamentul festivalului sunt disponibile pe site-ul grandentertainment.ro.

Despre Grand Cinema & More

Grand Cinema & More, situat în Băneasa Shopping City, acoperă o suprafață totală de ​​14.000 mp și are o capacitate de 2.600 de locuri, dispunând de 13 săli performante, cu locuri ultra-confortabile, capabile să ofere vizionări de film la o calitate premium, adaptate așteptărilor fiecărui spectator.

Grand Cinema & More este mai mult decât un simplu cinematograf. Pe lângă filmele de calitate și tehnologia audio-video de ultimă generație, cinematograful din Băneasa Shopping City este primul din România care a dezvoltat o stagiune de evenimente culturale, producții proprii sau transmisiuni directe de pe marile scene ale lumii, care cuprinde spectacole de teatru și teatru pentru copii, operă, balet, spectacole de improvizație și evenimente speciale.

Serialul Netflix Sex Education se întoarce cu sezonul 2

În luna ianuarie, oameni din toată lumea s-au îndrăgostit de Sex Education și elevii din Liceul Moordale, iar serialul s-a transformat rapid într-o poveste de succes, cu aproximativ 40 de milioane de conturi care au urmărit producția în primele 4 săptămâni. În urma cerințelor repetate pentru un al doilea sezondin partea fanilor, Netflix anunță că serialul va fi reînnoit cu 8 episoade sincere, emoționante, amuzante și ușor bizare.

Producția sezonului 2 va începe în această primăvară în Marea Britanie. Gillian Anderson, Asa Butterfield, Emma Mackey, Ncuti Gatwa, Aimee-Lou Wood, Connor Swindells, Kedar Williams-Stirling, Tanya Reynolds și Patricia Allison vor juca din nou în serial. Creatoarea Laurie Nunn se va întoarce în calitate de creator și producător executiv, iar Jamie Campbell va fi producător executiv alături de Nunn. Eleven va fi în contiuare compania de producție pentru sezonul 2 al îndrăgitului serial.

Primul sezon a avut reacții pozitive de la numeroși critici și a generat conversații animate despre sexualitate, relații și identitate. Serialul a fost apreciat pentru povestea despre adolescență spusă dintr-o perspectivă nouă, feministă, și pentru că a prezentat personaje diverse și multidimensionale îndrăgite deaudiențe.

Laurie Nunn, creatoarea serialului, spune: „Reacțiile pentru primul sezon au fost extraordinare. Modul în care oamenii din toată lumea s-au identificat cu personajele pe care le-am creat mi s-a părut minunat. Sunt foarte recunoscătoare pentru fiecare persoană care și-a dedicat timp pentru a urmări acest serial și abia aștept să continui această călătorie extraordinară.”

„Laurie Nunn a surprins experiența bizară a adolescenței cu multă emoție și umor în Sex Education,” a declarat Cindy Holland, Vice President of Original Content, Netflix. „Alături de echipa Eleven și producătorul executiv și regizorul Ben Taylor, ea a creat o poveste universală care a rezonat cu fani din toată lumea.”

Primul sezon din Sex Education a fost creat și scris de Laurie Nunn și produs de Jamie Campbell și Ben Taylor, alături de co-producătorul executiv Sian Robins-Grace. Taylor a avut rolul de regizor și în primul sezon, alături de Kate Herron. Serialul este o producție Eleven.