Comediile începutului de primăvară la Teatrul Roșu

Teatrul Roșu prezintă primăvara aceasta cinci comedii de excepție:

28 Februarie, ora 20: „Dragoste neregulată”

Regia Alin Brancu. Cu Cristina Diaconescu, Livia Taloi, Alin Brancu (parte din distribuția comediei „Divorț în ziua nunții”), Jean Lemne.

O dilemă de zile mari. Când relația cu femeia ideală devine prea frumoasă, prea dulce, prea roz, prea ca… la țară, iar armonia din cuplu tinde să distrugă legătura cu cel mai bun și iresponsabil prieten din câți există, ce alegi? Fiara sau prietenul? Sunteți invitați la rezolvarea unei dileme existențiale în cea mai nouă comedie.

Preț bilet 25 Lei. Acces 18:30 – 19:45.

1 Martie, ora 20: „Viață conjugală (a)normală”

„Oamenii care se iubesc nu dorm! Au insomnie!”

Teatrul Roșu vă invită la comedia „Viață conjugală (a)normală”. Regia Marius Gîlea. Cu Maria Radu și Marius Gîlea.

Doi tineri se iubesc la nesfârșit, se iubesc înfiorător, se iubesc ca nimeni altcineva. Nimic nou până aici. Dar ce se întâmplă cu cei doi după douăzeci de ani? Deja devine interesant! Viața trece peste ei și vedem ce „beneficii” aduce odată cu ea. Vă invităm la o comedie romantică plină de candoare, înțelepciune, răsturnări de situație și cu mult umor!

Un text savuros și o interpretare excepțională vă asigură o porție sănătoasă de râs, cu doi dintre actorii pe care îi știți din „Soț de vânzare” sau „Terapie în trei” „Bărbatul perfect defect”, „Un bărbat și mai multe femei”, „Cuplu ideal”, „Crimă la Howard Johnson”. Nu mai rămâne decât să vă convingeți singuri. Vizionare plăcută!

Preț bilet 25 Lei. Acces 18:30 – 19:45.

2 Martie, ora 17: „Divorț în ziua nunții”

O comedie în premieră națională, direct de pe Broadway. E timpul să spunem prezenți la cea mai importantă zi din viața a doi tineri, care au decis să își unească destinele, doar că, neașteptat, ies la iveală secretele aventurilor amoroase, iar nunta se transformă în divorț.

Regia: Cătălin Stelian. Distribuția: Cristina Diaconescu, Emanuel Bighe, Alin Brancu, Adelina Mihalcea, Livia Taloi. Scenografia: Bogdan Gagu.

Preț bilet 25 Lei. Acces 16 – 16:45.

2 Martie, ora 20: „Soț de vânzare”

Regia Marius Gîlea. Cu Ana Odagiu, Maria Radu, Marius Gîlea.

Oxana (o tânără „modernă” până în vârful unghiilor strident colorate, frumușică, ușor naivă, dar extrem de determinată) îi propune Elenei Vladimirovna (nevastă de profesie, trecută de prima tinerețe, însă inteligentă, cu „look” și inițiată în metehnele vietii) o afacere pe cât de indecentă, pe atât de inedită: un contract de vânzare-cumpărare al mult doritului ei soț contra tentantei sume de “douăj’ de mii”. Andrei Vasilievici (mascul veritabil care trăiește cu voluptate criza vârstei de mijloc) pare să facă toți banii. Va fi însă de acord cu această tranzacție? Vor reuși cele două femei să încheie incredibilul contract?

Subiectul tratează, original și picant, eterna temă a trio-ului conjugal, în trei acte cu multiple și intense răsturnări de situații. Cu sau fără acordul celor implicați, singura garanție oferită e o seară plina de umor și râsete-n cascade!

Pregătiți-vă pentru o experiență care vă va schimba cu siguranță percepția despre căsnicie și…teatrul românesc underground!

Preț bilet: 25 Lei. Acces 19 – 19:45.

3 Martie, ora 17: „Cuplu ideal”

„Cuplu’ ideal” sau alte câteva episoade din viața Tanței și a lui Costel.

Regia Marius Gîlea. Cu Adina M. Stoica, Daniel Hara, Marius Gîlea.

Dacă vă era dor de celebrul cuplu Tanța și Costel, îi puteți vedea în acțiune în noi situații care mai de care mai amuzante. Un text plin de umor, o interpretare energică și nuanțată, doi tineri talentați, un limbaj fermecător, pitoresc și nu numai atât vă așteaptă la Teatrul Roșu, ca să vă simțiți bine pe românește!

Iubirea este un lucru foarte mare, chiar și după câțiva ani de conviețuire, când farmecul primei cunoștințe, al primelor tandrețuri și al primelor conflicte începe a se ofili puțin câte puțin, căci căsnicia este ca un pom: dacă-l îngrijești, el dă roade frumoase, dacă nu, nu! Vă lăsăm pe voi să decideți ce fel de roade dă căsnicia dintre Tanța și Costel!

Vă așteptăm! Dacă ați văzut „Iubirea e un lucru foarte mare”, atunci veți afla cum se descurcă cei doi în viața conjugală. Dacă nu, nu-i bai! Vă distrați și așa, garantat!

Preț bilet 25 Lei. Acces 16 – 16:45.

Programul complet, disponibil pe site: www.teatrulrosu.ro

Rezervări Teatru Roșu: 0723 196 376.

teatr

sponsori afis