Devino voluntar în Pogramul de Delegat de Tineret al României la Uniunea Europeană pe durata Președinției României la Consiliul UE

În contextul preluării președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România, a fost înființat programul de Delegat de Tineret al României la Uniunea Europeană pe durata Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, program care reprezintă interesele tinerilor la nivel național și european, este desfășurat de către Ministerul Tineretului și Sportului în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe.

Reprezentații de tineret au anunțat crearea Programului de voluntariat  al Delegaților de Tineret la Uniunea Europeană și cu această ocazie, îți poți aduce contribuția proprie sugerând activități și proiecte.

Dorești să dobândești cunoștințe în domeniul relațiilor internaționale în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene? Vrei să te implici în organizarea evenimentelor dedicate tinerilor?
Dacă da, aplică pentru Programul de Voluntariat al Delegaților de Tineret la Uniunea Europeană și îți poți aduce contribuția proprie sugerând activități și proiecte.

Mai multe detalii puteți găsi în infograficul atașat. În prima etapă, te rugăm să ne trimiți pe adresa delegat-ue@mts.ro până la data de 18.02.2018 CV-ul tău în format EuroPass și scrisoarea ta de motivație în care să ne spui ce ai dori să înveți pe durata stagiului de voluntariat, care va fi contribuția ta la Programul de Delegat de Tineret la UE și care au fost motivele care te-au determinat să aplici.


Mai multe informații despre programul programul de Delegat de Tineret al României la Uniunea Europeană pe durata Președinției României la Consiliul Uniunii Europene:

Acest program reprezintă interesele tinerilor la nivel național și european, este desfășurat de către Ministerul Tineretului și Sportului în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe.
Rolul Delegaților de Tineret la Uniunea Europeană:
  • asigură reprezentarea tinerilor la nivel național și european;
  • informează tinerii cu privire la oportunitățile, drepturile și obligațiile pe care le au în cadrul Uniunii Europene;
  • organizează și participă la întâlniri de consultare ale tinerilor cu scopul de a transmite cu acuratețe nevoile, dorințele și ideile lor către autoritățile naționale și europene.

Facebook: Delegat de Tineret la UE

Foto: Delegat de Tineret la UE/ Facebook

Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este exercitată pentru o perioadă de 6 luni, prin rotație, de fiecare Stat membru. Prin definiție, Președinția trebuie să fie neutră și imparțială pe perioada exercitării mandatului; prin urmare, ea nu poate favoriza propriile opțiuni de politici și nici pe cele ale unui alt Stat membru.  Ea are trei misiuni principale.

Prima misiune este de planificare şi conducere a reuniunilor din cadrul diferitelor formațiuni ale Consiliului (cu excepția Consiliului Afaceri Externe) şi ale grupurilor sale de lucru.

Președinția înseamnă, în primul rând, datoria de a promova în reuniunile pe care le vom prezida la Bruxelles, interesul european prin asigurarea unui cadru corect de negociere. Eforturile unei Președinții se vor concentra în principal pe prezentarea de propuneri de compromis, capabile să conducă la adoptarea de poziţii comune ale statelor membre.

Președinția trebuie să acționeze ca un facilitator, fiind responsabilă de avansarea lucrărilor Consiliului privind legislația europeană, de asigurarea continuităţii agendei Uniunii Europene, a unor procese legislative bine organizate şi a cooperării dintre statele membre.

Cea de-a doua misiune vizează reprezentarea Consiliului în relaţiile cu celelalte instituţii ale Uniunii, în special cu Comisia Europeană şi cu Parlamentul European. În activitatea pe care o desfăşoară, Preşedinţia cooperează îndeaproape cu Președintele Consiliului European şi cu Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate.

Cea de-a treia misiune este asumarea reprezentării Uniunii Europene în dialog cu partenerii externi, prin înlocuirea temporară a Înaltului Reprezentant, în situațiile în care acesta nu poate participa.

Obligaţiile concrete ale unei Preşedinţii a Consiliului Uniunii Europene se traduc în asigurarea resurselor necesare pentru prezidarea la Bruxelles a reuniunilor ministeriale, la nivel de ambasadori şi a peste 150 de grupuri de lucru de la nivelul Consiliului. În acest format se negociază 200 – 300 de dosare legislative pe parcursul a peste 1.500 de întâlniri formale şi informale.  În ceea ce priveşte modul în care se lucrează, Președințiile sunt grupate în Trio-uri, lucru care asigură un cadrul general coerent de desfășurare a activității Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă neîntreruptă de 18 luni.

Preşedinţiile Consiliului Uniunii Europene din ultima perioadă s-au derulat într-un context european și internațional complex, tipologia situaţiilor care trebuie gestionate fiind, de regulă:

1) gestionarea agendei curente pentru dezvoltarea cadrului legislativ;
2) gestionarea răspunsurilor la crizele curente/cunoscute (sistem financiar, migraţie, etc.);
3) gestionarea răspunsurilor la crize necunoscute, dificil predictibile în acest moment.

Procesul de pregătire a exercitării unei Preşedinţii este unul laborios, de durată, şi necesită o analiză consistentă cu privire la implicaţiile pe care exercitarea acestei atribuții le antrenează la nivelul angajamentului politic în raport cu proiectul european, la nivelul administraţiei publice, sub aspectul dimensiunii, formării şi perfecţionării resurselor umane, al proiectării aspectelor logistice, al comunicării şi respectiv al coordonării politice.

Agenda de lucru a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene se va concentra pe patru piloni principali care se vor reflecta în acțiunea punctuală a Președinției României în diferitele formate decizionale ale Consiliului Uniunii Europene, precum și în evenimentele ce urmează a fi derulate pe parcursul mandatului:

Foto: RO2019EU

1. Europa convergenței: asigurarea convergenței și coeziunii în scopul unei dezvoltări durabile și echitabile pentru toți cetățenii și statele membre prin creșterea competitivității și reducerea decalajelor de dezvoltare, progres social, promovarea conectivității și a digitalizării, stimularea antreprenoriatului și consolidarea politicii industriale.

2. Europa siguranței: consolidarea unei Europe sigure printr-un plus de coeziune între statele membre în fața noilor provocări de securitate ce amenință siguranța cetățenilor și sprijinirea inițiativelor de cooperare în domeniu.

3. Europa, actor global: consolidarea rolului global al Europei prin continuarea procesului de
implementare a Strategiei Globale, asigurarea resurselor necesare la nivelul Uniunii, promovarea politicii de extindere, acțiunea Uniunii în vecinătate și implementarea angajamentelor globale ale UE. romania2019.eu Romanian Presidency of the Council of the3European Union

4. Europa valorilor comune: stimularea solidarității și coeziunii Uniunii prin promovarea politicilor privind combaterea discriminării, egalitatea de șanse și tratamentul egal pentru femei și bărbați, precum și creșterea implicării cetățenilor în dezbaterile europene.

Întregul program al președinției române la Consiliul UE, îl găsiți aici.

Reamintim că România a preluat marți, 1 ianuarie 2019, la aniversarea a 12 ani de aderare la Uniunea Europeană, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Este pentru prima dată când țara noastră asigură, timp de șase luni, responsabilitatea de a prezida peste cele 28 de state membre ale UE și reprezintă centrul procesului decizional european într-o perioadă concomitentă cu definirea viitorului Europei Unite.