Gaga: five foot two! Un altfel de documentar, o altfel de Lady Gaga

Five foot two este un film documentar despre provocatoarea Lady Gaga aka Stefani Joanne Angelina Germanotta (32), în care sunt redate diverse scene din viața ei de zi cu zi,  perioada în care artista lucra la albumul Joanne,  pregătirea pentru prestația din pauza meciului Super Bowl, dar și problemele de sănătate pe care artista le îndură zilnic.

Lady Gaga s-a remarcat prin aparițiile sale controversate, începând de la outfit-uri originale și nonconformiste până la prestația sa pe scenă. Cu toții o știm pe Lady Gaga ca fiind o artistă îndrăzneață care adoptă chiar un nonconformism greu de înțeles. Nu  toată lumea percepe imaginea pe care  artista o înfățișează  ca fiind cea mai bună alegere.

Încă de la începutul carierei sale, Stephany a știut cum să creeze o atmosferă unică în cadrul prestațiilor sale. În 2010, aceasta a purtat o rochie creată din carne la decernarea premiilor Video Music Awards. So unique, but awkard at the same time, right? Un lucru specific artistei.

În documentar vedem o Gaga normală. În viața de zi cu zi, Stephany este o persoană amuzantă, drăguță și foarte modestă. Nu are o atitudine de superioritate cu persoanele din jurul său, chiar dacă la prima vedere pare o artistă arogantă.

Gaga vorbește în documentar despre albumul Joanne,  denumit după mătușa ei care a murit la vârsta de 19 ani. Sunt surprinse secvențe emoționale în care Gaga își vizitează bunica și vorbește despre Joanne. Nu credeam că Stephany este o persoană atât de emotivă. Pe cât de controversate sunt aparițiile sale în lumina reflectoarelor pe atât de simplă este atitudinea ei în viața de zi cu zi.

Viața artistei nu este foarte ușoară. Aceasta suferă de fibromialgia, o boală care produce diverse simptome , cum ar fi : durere, anxietate, depresie, tulburări de somn, dar și dureri fizice.

Pentru aceasta boală nu există vindecare ci doar tratament medicamentos pentru durere. Artista a afirmat că : ,,Atunci când simt adrenalina din muzica mea și adrenalina pe care o au fanii, uit de starea de rău!”. 

afis Lady Gaga
Lady Gaga

Întâlnim astfel de secvențe în documentar, Gaga în momente de durere, aceasta având nevoie de ajutor, menționând că nu știe ce s-ar face dacă nu ar fi în permanență cineva alături de ea.

În ceea ce privește conflictul pe care l–a avut cu Madonna, artista a menționat: ,,am admirat-o întotdeauna și încă o admir, indiferent ce părere are ea despre mine.”

Artista a confirmat că nu îi poartă pică Madonnei, doar că i-ar fi plăcut ca aceasta să îi spună direct ce are de spus: ,, dar oricât de mult aș respecta-o ca artistă, nu pot să înțeleg faptul că nu poate să mă privească în ochi și să-mi spună ca sunt simplistă sau mai știu eu ce.”

O atitudine foarte fairplay. Gaga este o artistă și un om de nota 10.  Ea își respectă foarte mult fanii și pune suflet în tot ceea ce face ca și artistă. O persoană sinceră, simplă, care oferă tot ceea ce are mai bun pentru ca fanii săi să fie mulțumiți. Nu toți artiștii acordă un asemenea respect față de oamenii care îi admiră. Un documentar excelent care scoate în evidență multe trăsături ale artistei, descoperim o altfel de Gaga!

afis Lady Gaga
Lady Gaga

Lansarea pe plan mondial a avut loc pe serviciul de streaming Netflix, la 22 septembrie 2017.