OMO crede în puterea jocului pentru a crește o generație puternică și liberă!

OMO crede că jocul este cea mai bună școală pentru dezvoltarea copiilor și susține jocul liber, cu cât mai puține restricții, afară, acasă sau la școală. Puterea Jocului este cea mai recentă campanie semnată de OMO, un manifest împotriva fricilor, a frustrărilor și a nesiguranțelor și un pas înainte pentru o altfel de educație, cea prin care copiii să crească independenți, creativi și curajoși, și nu îngrădiți de restricții.

PutereaJocului.ro este locul de întâlnire pentru toți cei care cred în dezvoltare prin joc, pentru a descoperi și a construi împreună un alt tip de educație. Platforma oferă rețete și articole dedicate părinților și profesorilor și e o invitație către toți cei care vor să se alăture proiectului, să împărtășească ideile lor și să construiască o generație a copiilor cu spirit liber, alături de OMO.

„Nu te murdări”, „nu te juca”, „stai în banca ta”, „învață pe de rost” sunt câteva dintre restricțiile care îi împiedică pe copii să se dezvolte și să crească neîngrădit de fricile, preconcepțiile sau protecția exagerată a generației noastre, să fie liberi și puternici, responsabili și siguri pe ei.
afis Puterea Jocului
Puterea Jocului

OMO a susținut dintotdeauna libertatea copiilor de a experimenta, de a descoperi și de a se murdări. Acum, trecem la nivelul următor și lansăm platforma Puterea Jocului pentru a oferi sfaturi concrete despre educația și dezvoltarea copiilor prin joacă.

Vrem să aducem împreună acei oameni care cred că educația nu trebuie să încurajeze teama, învățatul pe de rost, ci libertatea de experimentare, creativitatea și curajul de a spune ce simți și ce gândești.

Ne dorim să avem alături de noi cât mai mulți părinți și profesori și, împreună, să ajutăm la formarea unei generații puternice și libere, care să construiască o lume mai bună”a declarat Monica Tamaș, Marketing Leader Home & Personal Care Unilever SCE.

afis Puterea Jocului
Puterea Jocului
Programul are deja alături susținători, atât profesori și psihologi, cât și instituții partenere. Obiectivul comun este de a aduce jocul în viața de zi cu zi, acasă, la școală sau afară, și de a oferi soluții concrete pentru integrarea lui în viața copiilor, de la rețete cât mai clare, la idei și sugestii pentru dezvoltarea unor abilități anume, precum curaj, responsabilitate, imaginație sau încredere.

Claudia Chiru, profesor pentru învățământul primar la o școală de stat din București, este unul dintre ambasadorii Puterea Jocului și este dispusă să împărtășească cu alți profesori învățarea experiențială adaptată tuturor categoriilor de vârste și rețetele pe care le aplică la ore.

afis Puterea Jocului
Pu

După un schimb de experiență la o instituție de învățământ din Oxford, Marea Britanie, ea s-a întors în România cu o viziune nouă despre școală și cu multe idei despre cum să predea altfel.

„Pe cât de simplu este să le spunem „nu” copiilor, pe atât de simplu este să le spunem „da”. Pentru că schimbarea vine în primul rând de la noi, profesori sau părinți, pentru a le da aripi elevilor și copiilor noștri, numai așa vor învăța să fie altfel. Să nu ne îngrădim perspectivele atunci când lumea jocului e infinită, să le oferim libertate copiilor atunci când avem toate motivele și resursele să facem asta.

,,Puterea Jocului e un proiect minunat, plin de optimism și de speranța că putem schimba ceva în mai bine și mă bucur să știu că dorința de schimbare în educație ia acum o amploare mai mare prin intermediul acestei inițiative”, a declarat Claudia Chiru.

Campania este promovată printr-un mix de canale integrate: TV, digital, PR și social media și se poate găsi pe www.putereajocului.ro, platforma centrală a campaniei.